Poveste de Craciun

de Mihai Cucerzan

In asta seara minunata, cand ingerii din cer zambesc,
Colinde se aud in zare, si-urari de bine se rostesc.
Copiii isi astepta Mosul, cei mari in pace se gatesc,
In ieslea rece din Iudeea se naste sfantul prunc ceresc.

Inimi de piatra se-nmoaie, luminile se sting in zori,
In crivatul groaznic de-afara se-aud la usi colindatori,
In asta zi preasfanta, cand raul s-a schimbat in bun,
Fii fericit, sarbatoreste, traind magia serii de Craciun!

Astăzi, 1 Decembrie 2010, se implinesc 92 de ani de la Marea Unire. Evenimentul reprezintă un moment important pentru poporul nostru întrucât, pe Platoul Romanilor, în cetatea milenară a Alba-Iuliei, zecile de mii de transilvăneni, proclamând Unirea cu România, au înfăptuit un vis secular al românilor şi au consemnat finalizarea procesului istoric de formare a statului naţional unitar român.

Acest act istoric nu ar fi fost realizat fără aportul determinant al celor care au emancipat cultural şi politic naţiunea română din Transilvania: Şcoala Ardeleană, Şcolile Blajului şi precursorul PNŢCD, Partidul Naţional Român, organizatorul Marii Adunări Naţionale de la Alba-Iulia. Astăzi ne reamintim de figurile luminoase ale episcopilor Iuliu Hossu şi Miron Cristea şi de marii oameni politici Iuliu Maniu, Vasile Goldiş sau Alexandru Vaida-Voevod, personalităţi care nu au scris o istorie a ruşinii, aşa cum fac politicienii de azi, ci înfăptuind România Mare, au marcat un moment de glorie în istoria ţării.

Acest eveniment ne face sa medităm la faptul deşi celebrăm Unirea, poporul român este în continuare separat iar acest proces istoric încă nu s-a finalizat. De peste două decenii actuala clasă politică nu a fost capabilă să facă ceva concret în problema Basarabiei. Nu ne rămâne decât speranţa că mai devreme sau mai târziu, atunci când vom avea o generaţie de oameni politici de valoarea celor din 1918, adevărul istoric va birui şi toţi Românii vor sărbători împreună Unirea.

LA MULŢI ANI ROMÂNI!
LA MULŢI ANI ROMÂNIA!

Secretar general PNŢCD Cluj,
Dr. Mihai Cucerzan

Indubitabil, în contextul actualei crize morale şi materiale, România are nevoie de o aplicare fermă, la nivelul clasei politice şi societăţii civile, a valoarilor doctrinei creştin-democrate. Întrucât, în ultimul timp, din anumite zone ale PDL, se transmit diverse mesaje cu privire la creştin-democraţie, sunt necesare câteva precizări.

PNŢCD este singurul partid autentic creştin-democrat din România, înscris în ilegalitate, încă din 1987 în Internaţionala Creştin-Democrată de promotorul acestei doctrine în România, Corneliu Coposu. Astfel, acest partid, care de peste două decenii a rămas consecvent ideologic, este singurul care are legitimitatea morală de a vorbi despre creştin-democraţie în România.

Ne întrebăm dacă acest demers al unor reprezentanţi PDL este determinat de un crez politic credibil sau reprezintă doar o supapă de siguranţă, colacul de salvare al unei guvernări eşuate. Astfel, cunoscute fiind schimbările spectaculoase de doctrină ale PDL – partid post-comunist (FSN), partid social-democrat (PD), partid popular (PD), partid liberal (PDL), eventuala transformare a lui în partid creştin-democrat ridică serioase semne de intrebare. În primul rând de ordin moral, esenţa mesajului creştin-democrat.

Secretar general PNŢCD Cluj,
Dr. Mihai Cucerzan

Astăzi în România s-a stins un mit. Dispariția marelui poet, scriitor și patriot Adrian Păunescu va lăsa un gol enorm în cultura română. Din păcate, maestrul a trecut în eternitate devastat spiritual din cauza faptului de a fi văzut iubita sa țară prăbușită material și moral în pofida faptului că și-a dedicat întreaga viață ridicării acestui popor și culturii sale. În acest sens, cel mai frumos omagiu dedicat marelui dispărut trebuie să fie respectarea testamentului său cultural și ideologic.

Prin aspectele sale cantitative și calitative opera lui Păunescu va ocupa un de seamă în istoria literaturii române. Acesta a fost liderul unei generații, părintele spiritual al celor care s-au remarcat în cadrul Cenaclului Flacăra, un luptător pentru dreptate, un militant al naționalismului luminat și fără îndoială, unul dintre cei mai mari poeți ai României.

Adrian Păunescu a iubit Clujul și i-a dedicat poemul Dor de Cluj, cântec care îndeplinește toate condițiile pentru a fi declarat imnul orașului. Memoria acestui mare om de spirit trebuie să rămână în conștiința clujenilor prin realizarea unui bust sau printr-o stradă care să îi poarte numele.

Mulțumim maestre. România nu te va uita!

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Mihai Cucerzan

Parafrazându-l pe Edmond Burke, putem afirma că nașterea și propagarea răului este determinată de lipsa de acțiune a oamenilor buni. Faptul că răul a cunoscut o propagare periculoasă în România, cu efecte vizibile în toate domeniile vieții socio-economice, nu a fost așadar posibil fără o relativă lipsă de reacție a oamenilor de valoare care de prea multe ori, din diferite motive, au fost fie marginalizați, fie s-au delimitat cu bună știință de dimensiunile concrete ale cârmuirii societății. După cum calitatea fiecărui arbore este reprezentată de fructele pe care le oferă, calitatea cârmuitorilor unei națiuni este reprezentată de consecințele politicilor pe care le realizează în beneficiul binelui comun.

Din păcate, prea puțini conducători în ale căror mâini au stat destinele acestei țări, au fost conștienți că piatra de temelie a edificiului emancipării naționale este reprezentată de către educație. În acest sens, pentru puțini sistemul educațional a însemnat o prioritate, dascălii au fost mereu momiți cu gogoși otrăvite, iar proverbul “ai carte, ai parte” s-a transformat în “ai carte, n-ai parte”.

Un popor văduvit de lumina binefăcătoare a culturii și a aducației va fi mereu un popor sărac material și mai ales spiritual, un popor care va privi cu jind spre zările prospere ale străinătății, spre care va fi mereu tentat să își întrepte pașii, lăsând în urmă, o patrie înlăcrimată.

Măcar acum, în cel de-al doisprezecelea ceas, este necesară o implicare activă a elitelor din mediul universtar într-un demers care să determine o schimbare reală, atât de așteptată de mai bine de 20 de ani. Motivația acestei necesități rezidă în faptul că profesorii au rămas printre ultimii care mai sunt conștienți că investiția în viitor, prin educație, este indispensabilă în orice societate responsabilă și că neglijând educația tinerilor, ingropi viitorul acestei țări. Acesta pentru că, educaţia este, așa cum spunea Nelson Mandela, cea mai puternică armă pe care o putem folosi pentru a schimba în bine lumea. Aceasta pentru că, numai prin intermediul educației, poporul român se va deștepta din somnul cel de moarte și își va croi o altă soartă…

Dr. Mihai Cucerzan

Motto: „O! Doamne Sfinte,/ Ceresc părinte,/ Susține cu a Ta mână/Coroana Română!”
Vasile Alecsandri

Majestatea Sa Regele Mihai I a fost suveran al României între 20 iulie 1927 – 8 iunie 1930, precum şi între 6 septembrie 1940 – 30 decembrie 1947. Stră-strănepot al Reginei Victoria a Marii Britanii, văr al reginei Elisabeta a II-a și al regelui Juan-Carlos al Spaniei, Regele Mihai este una dintre ultimele figuri publice din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Născut la 25 octombrie 1921, Regele Mihai este singurul şef de stat în viaţă din tumultoasa perioadă care i-a consemnat pe Hitler, Roosevelt, Mussolini, Stalin sau Churchill.

Majestatea Sa este ultimul rege dintr-o milenară istorie a monarhiei române, formă de stat ilegal înlocuită cu republica în urma actului de la 30 decembrie 1947 și care, în contextul șantajului existent, prin prisma principiilor elementare ale dreptului, are toate motivele să fie considerat nul și neavenit. Regele Mihai I este ultimul Hohenzollern de pe tronul României, într-o istorie începută în 1866, atunci când principele Carol I a fost adus la conducerea statului pentru a oferi, prin prisma calităţilor personale şi a statutului onorabil al familiei, stabilitate politică internă şi prestigiu internaţional României, elemente de care avem atât de multă nevoie și astăzi. În această perioadă consemnăm obţinerea independenţei statale (1877), proclamarea Regatului (1881), Marea Unire a Românilor (1918), precum şi o serie de reforme care au avut darul de a moderniza semnificativ statul român.

La 30 decembrie 1947 Regele este silit de comunişti să abdice şi să părăsească ţara. Concomitent, la presiunea tancurilor sovietice, întreaga elită a României ia calea exilului sau a puşcăriilor şi începe cea mai neagră perioadă din istoria poporului român. În decursul acesteia, românii au fost forţaţi să-şi piardă proprietăţile, să-şi renege istoria, să-l uite pe Dumnezeu şi să îşi denatureze spiritualitatea.

După Revoluţia din 1989, Regelui i-a fost interzis în repetate rânduri dreptul de a-şi vizita ţara întrucât autorităţile vremii se temeau de posibilitatea pierderii privilegiilor pe care le întrezăreau în contextul reinstaurării sistemului monarhic. Astăzi, Casa Regală, prin implicarea în acţiuni caritabile sau de promovare a intereselor naţionale, a dovedit că nu a abdicat de la slujirea românilor.

În acest context dramatic al țării, considerăm că revenirea la forma de stat monarhică reprezintă o prioritate a României, aceasta fiind prima măsură în vederea clădirii din temelii a unei noi clase politice, capabilă să schimbe actualii politicieni și atributele acestora care au produs actualul faliment național.

Cu ocazia zilei de naștere, îi urăm Majestății sale multă sănătate, putere de muncă, alături de tradiționalul La Mulți Ani!

Mihai Cucerzan