Organizația PNȚCD Cluj îi urează un călduros La mulți ani președintelui de onoare al partidului, dl. Ion Diaconescu, cu prilejul împlinirii venerabilei vârste de 93 de ani.

Simbol al luptei anti-comuniste, Ion Diaconescu a fost membru al Partidului Național Țărănesc începând cu anul 1936 până la desființarea partidului de autoritățile comuniste, în 1947. După Revoluția din 1989, s-a remarcat alături de Corneliu Coposu și Ion Rațiu în reconstrucția PNȚCD.

În timpul regimului comunist a fost deținut politic timp de 17 ani (1947 – 1964).

La mulți ani, Domnule Președinte!

25 august 2010
Dr. Mihai Cucerzan

1. Prezentarea rapoartelor de activitate a consilierilor locali, obligație prevăzută în Legea 215/2001, art. 52, al. 4. În momentul de față, pe site-ul primăriei clujene, doar 8 consilieri din totalul de 27 au prezentat această obligație anuală. În cazul în care aceste rapoarte există, conform Legii administrației publice locale și principiului transparenței, solicităm publicarea lor. În caz contar, solicităm demisia consilierilor fără activitate și realizarea de noi alegeri.

2. Salubrizarea Canalului Morii, canal devenit un focar de infecție.

3. Oferirea unui răspuns la scrisoarea deschisă adresată Primăriei și Consiliului Local pe data de 10 februarie a.c. în legătură cu amplasarea busturilor lui Corneliu Coposu și Ion Rațiu în Cluj-Napoca, solicitare la care nu s-a primit răspuns.

4. Prezentarea situației grupului statuar Matia Corvin, a cărui perioadă de reabilitare a depășit de două ori perioada de realizare efectivă a statuii (1900-1902).

5. Luarea unor măsuri în privința vehiculelor care depășesc limitele impuse de legislație în privința poluării fonice. În acest sens sugerăm realizarea unei piste în afara localității, circuit destinat în special motocicliștilor deținători de vehicule de mare putere care se remarcă prin abuzul fonic din oraș.

6. Motivarea alocării din bugetul local a unei importante sume în vederea finanțării unei formații al cărei basist deține și calitatatea de consilier local.

11 august 2010
Mihai Cucerzan

Aurelian Pavelescu a fost ales sâmbătă, la Congresul extraordinar al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD), preşedintele partidului iar moţiunea sa, precum şi echipa de conducere propusă de aceasta au fost votate. Componenţa Biroului Naţional de Conducere al formaţiunii, propusă prin moţiunea lui Pavelescu “PNŢCD – continuitate şi demnitate” şi votată de delegaţii la congres, a rămas aceeaşi, şi anume: Eugen Moisescu, prim-vicepreşedinte, Vasile Lupu, preşedinte al Comitetului Naţional de Conducere, Liviu Iane, secretar general, Mircea Irimescu, Costinel Milescu, Tudorel Chestoi, Daniel Vereş, Monica Toma, Marius Popovici, Laurenţiu Mândrea, Constantin Fătu, Marian Popa, Alexandru Blejan şi Romulus Luca – vicepreşedinţi.

“La 20 de ani de la aşa-zisa revoluţie, oamenii sunt mai săraci decât înainte 1990, industria românească, exceptând unele întreprinderi cu capital majoritar străin care exportă profitul, este falimentară iar agricultura nu acoperă decât 30% din necesarul intern de alimente, cu toate că potenţialul este uriaş”, se arată în moţiunea liderului ţărănist. “Vreau să cred că împreună cu dumneavoastră vom da acel semnal de revigorare, de întinerire, de viaţă în PNŢCD pentru oricine vrea să vadă un spirit nou, curat şi o speranţă pentru România, dar mai ales pentru acest partid istoric”, a declarat el.

De asemenea, național-țărăniştii au votat o rezoluţie propusă de Pavelescu, conform căreia Congresul PNŢCD hotărăşte declanşarea campaniei electorale pentru alegerile locale din 2012.

In schimb, PNŢCD – aripa Radu Sărbu consideră “nul de drept” congresul de sâmbătă. “Aşa-zisul congres al PNŢCD nu va avea altă consecinţă decât prelungirea proceselor în care Marian Miluţ a târât partidul”, afirmă Radu Sârbu într-un comunicat.

Biroul de presă

După un deceniu de existență înafara structurilor parlamentare sau guvernamentale, partidul are actualmente șansa de a reveni în poziția din care își va putea realiza obiectivele pentru care a militat de peste 150 de ani. Nedreapta sa ieșire din prim-planul politicii a adus sistemului politic românesc un gol pe care îl resimțim acut astăzi. Creștin-democrația, doctrină liant între liberalism și socialism, reprezintă o alternativă viabilă, ale cărei efecte pozitive le ragăsim în majoritatea democrațiilor occidentale.
Dramaticul context actual al țării obligă orice entitate politică responsabilă la îndeplinirea unei îndatoriri fundamentale pe care și-a asumat-o în momentul constituirii – reprezentarea interesului binelui comun al poporului. Este lesne de înțeles că vor rămâne înafara scenei politice acele partide care se dovedesc incapabile de a transmite un mesaj credibil cu care electoratul să se identifice. PNȚCD nu face rabat de la această realitate elementară. În aceste momente, în partid, mai mult ca niciodată este necesară concordia. Dacă unii lideri nu vor trece peste orgolii personale mărunte și nu vor acționa unitar în servirea intereselor partidului și ale poporului român, PNȚCD va pierde și acest tren, probabil ultimul. Aceasta pentru că opinia publică nu va lua niciodată în considerare un partid aflat în conflict fratricid.

PNȚCD se află într-un moment decisiv. Prin anumite decizii înțelepte poate reveni pe scena politică întrucât românii s-au lămurit de calitatea politicienilor din celelalte partide. Aflat la răscruce de drumuri, partidul are posibilitatea alegerii următoarelor scenarii:

1) Exacerbarea conflictului intern prin continuarea sistemului aripilor. Continuarea sistemului nefast al conducerilor paralele, determinat de unele ambiții personale, va avea darul de perpetua vrajba și lipsa de viziune iar partidul, în loc să lupte cu adversarii politici externi, reprezentând o alternativă pentru electorat, va continua o păguboasă luptă de legitimizare internă. Peste ani, când instanțele vor decide un învingător, va fi poate prea târziu…Acesta este cel mai rău scenariu.

2) Organizarea unui congres comun de reunificare la care participă în competiție cele două tabere. Deși mai bună decât prima variantă, la rândul ei are multiple lipsuri, determinate de legitimizarea delegaților, precum și de faptul că între câștigători și perdanți se va continua mocnit conflictul intern.

3) Organizarea unui congres de unificare cu o singură moțiune, pe care să fie regăsiți reprezentanți ai ambelor tabere precum și alte personalități revenite în partid în acest moment important. Acest lucru ar elimina problema delegărilor de la congres, ar permite constituirea unui cadru stabil de conducere care ar putea garanta alegerile viitoare interne din teritoriu și în primul rând, ar oferi electoratului o alternativă, reprezentată de o grupare serioasă și unitară pusă în slujba națiunii și nu a conflictelor interne. Aceasta consider că este unica variantă care poate relansa PNȚCD-ul. Timpul îmi va da sau nu dreptate.

Dr. Mihai Cucerzan

„Cred ca pot sa spun cu toata taria ca ma consider un om fericit pentru ca am avut norocul sa traiesc destul pentru a vedea istoria reintrand in matca si ca mi s-a acordat cea mai mare demnitate, aceea de a-mi sluji tara. Pe langa asta, toate celelalte neplaceri, infrangeri, dezamagiri, le consider balbaieli ale unei lumi pe cale de primenire. O lume pe cale sa-si vindece ranile si sa-si construiasca sau sa-si reconstruiasca o morala. Optimismul meu robust ma face sa cred astfel. Va invit sa credeti in fericire.”  Ion Ratiu, decembrie, 1999

Astăzi Ion Rațiu ar fi împlinit 93 de ani. S-a născut la 6 iunie 1917 la Turda, și provine dintr-o veche familie transilvană, care a dat mai multe generații de luptători pentru cauza națională a românilor. În cei 50 de ani de exil, nerenunțând la cetățenia română, indiferent de calitatea deținută (gazetar, om de afaceri, om politic etc) a rămas un fidel apărător al valorilor autentice românești și un militant neobosit în vederea democratizării vieții politice din țara noastră.

După Revoluția anti-comunistă din 1989 s-a întors în România, activând politic în PNȚCD. Din păcate, după 5 decenii de teroare bolșevică, puțini români i-au înțeles mesajul. După un îndelungat exil în decursul căruia a acumulat o experiență politică impresionantă, Ion Rațiu a venit acasă dorind să pună aceste calități în serviciul neamului său.

Cu toate acestea, despre dânsul s-a spus că este cel mai bun președinte pe care România nu l-a avut…

Ion Rațiu va rămâne un nume de referință în istoria partidului nostru și a țării. Activitatea și mesajul său sunt continuate, în serviciul națiunii române, de fiii acestuia prin intermediul fundației care îi poartă numele.

6 iunie 2010
Mihai Cucerzan

Petre Marian Milut și-a prezentat demisia din funcția de președinte al PNȚCD, în cadrul unei sedințe a Consiliului Național de Conducere. Menționăm din mesajul său următoarele: “Sper, în mod sincer, că se va naște în fine o generație de politicieni apți să ducă mai departe tradiția PNȚCD. Rămân un simplu slujitor credincios al creștin-democrației și al valorilor europene în România”.

Ne exprimăm încrederea că fostul președinte Marian Miluț va rămâne alături de PNȚCD și va continua promovarea valorilor creștin-democrate atât de necesare situației actuale din România.

De asemenea, avem speranța că viitoarea conducere a partidului va realiza reunificarea PNȚCD și astfel, partidul va reprezenta o necesară alternativă la clasa politică actuală care dus România în situația dezastruoasă în care se regăsește.

22 mai 2010
Biroul de presă al PNȚCD Cluj

Pe 20 mai s-au implinit 96 de ani de la naşterea celui care a fost Corneliu Coposu, cu siguranţă cea mai importantă personalitate a istoriei postbelice româneşti. “Preşedintele moral al românilor” a reprezentat un punct de reper pentru tot ceea ce s-a întâmplat în România după 1989. A fost iubit şi urât, temut şi respectat, adulat şi calomniat. Întotdeauna, însă, atât prietenii cât şi adversarii politici, atunci când venea vorba despre Corneliu Coposu se înclinau în faţa staturii acestuia, a statutului său etic care îl diferenţia de restul politicienilor.

Creştin-democrat şi monarhist

În 1987, Corneliu Coposu afiliază PNŢ, aflat în clandestinitate, la Internaţionala Creştin-Democrată (ICD), adresând o cerere în acest sens lui Jean-Marie Daillet, vicepreşedinte al ICD. După 1990 devine liderul opoziţiei împotriva neocomuniştilor care au acaparat puterea şi care căutau să monopolizeze puterea executivă şi legislativă, confiscând Revoluţia din decembrie 1989.

Înţelegând că Revoluţia a fost furată, Corneliu Coposu preia misiunea de a conduce Opoziţia, misiune care îl transformă în ţinta unei virulente campanii de presă prin care se lansează zvonuri pentru compromiterea lui. Pe 27 septembrie 1991 este reales preşedinte al PNŢCD la primul Congres al partidului, iar între 1991 şi 1993 devine preşedinte al Convenţiei Democrate Române. Cu şase luni înainte de a muri, Seniorul este numit ofiţer al Legiunii de Onoare, cea mai înaltă decoraţie a Republicii Franceze.

Pe 11 noiembrie 1995 a încetat din viaţă la Spitalul Universitar din Bucureşti. Trei zile mai târziu este înmormântat la Cimitirul Bellu Catolic, fără funeralii naţionale, dar sute de mii de români au venit să-l conducă pe ultimul drum.

A rămas fidel până în ultima clipă crezului creştin democrat, Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat şi crezului monarhic. Emblematică în acest sens este declaraţia sa: “Am convingerea, şi cu ea mă voi duce dincolo, că România va păşi pe calea democraţiei numai prin Monarhie. Avem datoria sfântă să-L aducem pe tron pe Regele nostru”.

Lipsa de repere

După trecerea în eternitate a Seniorului, România a intrat într-o perioadă de criză pe care, mult timp, nici măcar nu am conştientizat-o. Este vorba de criza de repere morale în viaţa politică.

Corneliu Coposu a ajuns să le lipsească tuturor – nu numai prietenilor, ci şi adversarilor politici, care abia atunci au realizat ce onoare a fost să îi poată fi chiar şi adversari.
Respectul de care se bucură Corneliu Coposu este vizibil abia acum, când sute de oameni din întreaga ţară, lideri politici sau simpli cetăţeni, se adună să-l omagieze pe Senior. Cei care l-au iubit şi l-au admirat, oameni politici sau nu, se strâng la monumentele ridicate în cinstea lui. Cu toţii îşi amintesc cu regret de cel care a fost preşedintele PNŢCD după revoluţie.
Este greu, astăzi, să ne imaginăm cum ar fi fost România dacă Seniorul Corneliu Coposu nu ne-ar fi părăsit aşa de repede. Putem doar să ne gândim că, sub conducerea sa, altfel ar fi arătat guvernarea din 1996-2000. Însă nu este deloc greu să ne imaginăm cum ar fi arătat România fără Corneliu Coposu – o ţară în care eşalonul doi al Partidului Comunist, venit la putere după 1989, nu ar fi avut nici un fel de opoziţie şi care, în loc să se îndrepte spre Uniunea Europeană şi Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, s-ar fi afundat într-o relaţie păguboasă şi fără viitor cu comunitatea statelor fost sovietice.

Marele merit al Seniorului a fost acela că, prin prestaţia sa, chiar dacă toată perioada de după 1989 a trăit-o în Opoziţie, a reuşit să pună istoria României pe cursul ei firesc. Iar faptul că astăzi România este membru al NATO şi al Uniunii Europene este o confirmare a viziunii Seniorului şi, în mare măsură, meritul lui, şi nu al epigonilor săi, care în afară de vorbe frumoase nu se pot lăuda cu mare lucru.

Cuvintele pentru a evoca personalitatea lui Corneliu Coposu sunt de prisos. Ce s-ar mai putea spune, oare, acum? Să vorbim despre ţinuta lui morală? Despre crezul lui politic? Despre curajul şi dăruirea sa? Toate acestea le găsim astăzi în manualele de istorie. Chiar şi cei care au fost duşmanii lui declaraţi realizează că au avut cinstea de a fi adversarii lui Corneliu Coposu – fapt care contează mult mai mult decât o victorie în alegeri cu competitori care nu îţi fac cinste.

«Nu contează persoana mea, important este să rămână o atitudine», spunea, la un moment dat, Seniorul. Atitudinea a rămas – iar noi, în ciuda greutăţii de a umple golul rămas după dispariţia lui, ne străduim să fim continuatorii liniei sale, să ne potrivim aspiraţiile după normalitatea pe care toată lumea o aşteaptă. Chiar dacă Seniorul nu mai este fizic printre noi, gândirea sa va continua să trăiască întotdeauna.

Mulţi spun despre Corneliu Coposu că ar fi fost preşedintele moral al României. Aş merge mai departe, afirmând că Seniorul a rămas, chiar şi după trecerea sa în eternitate, preşedintele moral al ţării noastre. Memoria figurii sale luminoase, statura sa morală şi spiritul pe care l-a promovat sunt singurele care ne pot călăuzi în continuare pe calea cea dreaptă.

Gheorghe Ciuhandu

1) Rezultat direct al diminuării responsabilității, conștiinței civice și al preluării unui model nefast al unor centre urbane “superioare” Clujului – a căror singură regulă constă în lipsa regulilor, constatăm o semnificativă înrăutățire a siguranței rutiere din cadrul municipiului Cluj-Napoca.

Adevărul este că în momentul de față, în Cluj-Napoca, traversarea trecerii de pietoni constituie o adevărată aventură. Dacă în cazul trecerilor de pietoni semaforizate riscurile traversării par a fi mai mici, în celelalte cazuri, traversarea regulamentară a străzii a devenit o veritabilă ruletă rusească echivalentă cu intrarea pietonului într-un spațiu aflat la cheremul șoferului – care, de la sine putere, eludând legea, hotărăște cine traversează și cine nu, pe cine înjură sau nu, cine supraviețuiește și cine nu…

În acest context, solicităm organelor statului luarea unor măsuri care să vină în întâmpinarea acestor situații. Dacă nu se intervine ferm pentru a fi prevenite astfel de cazuri, rolul agentului poliției rutiere va deveni aceluia al unui agent constatator, responsabil cu statistica victimelor accidentelor. Ne întrebăm câte victime mai trebuie să apară până când va fi instaurată ordinea și disciplina.

2) Dumnezeu să aibă în pază sufletul tânărului Șerban Lazăr, fiul profesorilor universitari Mirela și Marius Lazăr, ucis pe trecerea de pietoni, de o mână criminală, reprezentantă a valului de îmbogățiți ai tranziției care își permit să sfideze legea, bunul-simț și populația pe spezele căreia și-au clădit averile.

Suntem alături de familia greu încercată de această tragedie!

8 mai 2010
Mihai Cucerzan

1. Pe fondul lipsei de interes și atitudine a reprezentanților statului român constatăm o înrăutățire fără precedent a percepției opiniei publice externe în legătură cu România și poporul român. Scandalul recent din Spania atestă acest lucru. Termenul de român a devenit blamat și multor cetățeni români le este rușine să își prezinte identitatea peste hotare. Statul român se dovedește incapabil să aibă o reacție fermă care să apere imaginea României.

2.  Odată cu recunoașterea internațională a denumirii de rom (exprimată în engleză de termenii Romani people (Romany, Romanies, Romanis, Roma sau Roms) s-a realizat, ca urmare a asemănării izbitoare a cuvintelor, o confuzie generalizată între această denumire și aceea de român. Oricine poate deduce că poporul “Romani” provine din….Romania. Considerăm absolut necesară, pe cale normativă, clarificarea acestei situații care nu permite o identificare pertinentă a identității distincte a celor două culturi și popoare. Dreptul la identitate națională trebuie garantat.

Autorii care preferă numele de „rrom” faţă de acela de „ţigan” au ca argument principal ipoteza că numele de „ţigan” ar conţine un sens peiorativ, denigrator: în limba greacă „athiganos”, „athiganoy” înseamnă „păgân”, „eretic”, „de neatins”, „impur”. N. Păun, (v. Jurnalul naţional din 5 martie 2009) arată, între altele, că în Evul Mediu, cuvântul în cauză era sinonim cu acela de „rob”. Astfel că, odată cu dispariția instituţiei înjositoare a robiei, ar trebui să se renunţe şi la numele de „ţigan” care şi-a pierdut condiţia de „rob”.

Amintim că în acelaşi Ev Mediu termenul de „rumân” (litera o a devenit în limba română, ca şi în alte limbi neolatine, „u”) era sinonim cu acela de „iobag” şi totuşi poporul autohton, după desfiinţarea iobăgiei („rumâniei”) nu a renunţat a se numi ceea ce era, este şi va fi: român.

În legătură cu etimologia cuvântului ţigan, considerăm că aceasta nu este nicidecum înjositoare (decât pentru unele mentalităţi perimate), Propunem ipoteza ca acest cuvânt provine din limba sanscrită, limbă de străveche cultură universală indo-europeană şi înseamnă cântăreţ. Există în această limbă şi cultură o lucrare fundamentală: Bhagavad-Gita = Cântecul celui Divin. Oare nu cumva de la cuvântul Gita (în sanscrită însemnând cântec) a provenit acela de ţigan (gitan), deci cântăreţ? Nu se definesc, prin această meserie, mulţi membrii ai etniei respective? Specialiștii are trebui să analizeze cazul.

În concluzie: nu cuvântul trebuie schimbat, el ţine oricum de forma de expresie, ci realitatea care l-a inspirat şi condiţiile care l-au menţinut. Şi ce facem dacă, impunându-se numele de „rom” vor persista unele semnificaţii negative? Schimbăm iar … numele?

27 aprilie 2010
Mihai Cucerzan

Motto:
“Dacă am fi la guvernare sper că am fura mai puţin decât Boc, Berceanu, Videanu”
V. Ponta, Președinte PSD

Furtul – un laitmotiv al politicii românești

Veritabilă insultă la adresa oamenilor de caracter ai țării, sincera speranță exprimată cu seninătate de către președintele PSD, nu este specifică doar PSD-ului, ci este reprezentativă pentru clasa politică actuală a țării, indiferent de culoarea politică. Furtul a devenit emblema politicii românești. Afacerea denumită guvernare (locală sau națională) implică o investiție anterioară în care sunt cumpărate conștiințele (presă, opinie publică etc) și ulterior, recuperarea investiției și scoaterea de profit în dauna interesului binelui comun.

Lipsiți de orice sistem de valori, patriotism, profesionalism sau moralitate, cu efecte grave asupra întregului sistem socio-economic național, unii reprezentanți ai clasei politice, în lipsa unor idei care să ducă la realizarea unui act de guvernământ responsabil, nu au ca obiectiv eliminarea furtului ci conservarea sa, eventual prin modificarea dimensiunilor sale.

În acest condiții subliniem importanța moralității. Biblia nu ne îndeamnă să furăm mai puțin, ci să nu furăm… Thomas Morus afirma că “Omul nu trebuie să fie despărţit de Dumnezeu şi nici politica de morală.” Mesajul politic creștin-democrat are printre fundamentele sale principiile dreptății sociale și moralității creștine. Fără un astfel de demers, societatea umană e sortită decadenței, expresia actualei crize morale.

24 aprilie 2010
Mihai Cucerzan