Parafrazându-l pe Edmond Burke, putem afirma că nașterea și propagarea răului este determinată de lipsa de acțiune a oamenilor buni. Faptul că răul a cunoscut o propagare periculoasă în România, cu efecte vizibile în toate domeniile vieții socio-economice, nu a fost așadar posibil fără o relativă lipsă de reacție a oamenilor de valoare care de prea multe ori, din diferite motive, au fost fie marginalizați, fie s-au delimitat cu bună știință de dimensiunile concrete ale cârmuirii societății. După cum calitatea fiecărui arbore este reprezentată de fructele pe care le oferă, calitatea cârmuitorilor unei națiuni este reprezentată de consecințele politicilor pe care le realizează în beneficiul binelui comun.

Din păcate, prea puțini conducători în ale căror mâini au stat destinele acestei țări, au fost conștienți că piatra de temelie a edificiului emancipării naționale este reprezentată de către educație. În acest sens, pentru puțini sistemul educațional a însemnat o prioritate, dascălii au fost mereu momiți cu gogoși otrăvite, iar proverbul “ai carte, ai parte” s-a transformat în “ai carte, n-ai parte”.

Un popor văduvit de lumina binefăcătoare a culturii și a aducației va fi mereu un popor sărac material și mai ales spiritual, un popor care va privi cu jind spre zările prospere ale străinătății, spre care va fi mereu tentat să își întrepte pașii, lăsând în urmă, o patrie înlăcrimată.

Măcar acum, în cel de-al doisprezecelea ceas, este necesară o implicare activă a elitelor din mediul universtar într-un demers care să determine o schimbare reală, atât de așteptată de mai bine de 20 de ani. Motivația acestei necesități rezidă în faptul că profesorii au rămas printre ultimii care mai sunt conștienți că investiția în viitor, prin educație, este indispensabilă în orice societate responsabilă și că neglijând educația tinerilor, ingropi viitorul acestei țări. Acesta pentru că, educaţia este, așa cum spunea Nelson Mandela, cea mai puternică armă pe care o putem folosi pentru a schimba în bine lumea. Aceasta pentru că, numai prin intermediul educației, poporul român se va deștepta din somnul cel de moarte și își va croi o altă soartă…

Dr. Mihai Cucerzan

Motto: „O! Doamne Sfinte,/ Ceresc părinte,/ Susține cu a Ta mână/Coroana Română!”
Vasile Alecsandri

Majestatea Sa Regele Mihai I a fost suveran al României între 20 iulie 1927 – 8 iunie 1930, precum şi între 6 septembrie 1940 – 30 decembrie 1947. Stră-strănepot al Reginei Victoria a Marii Britanii, văr al reginei Elisabeta a II-a și al regelui Juan-Carlos al Spaniei, Regele Mihai este una dintre ultimele figuri publice din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Născut la 25 octombrie 1921, Regele Mihai este singurul şef de stat în viaţă din tumultoasa perioadă care i-a consemnat pe Hitler, Roosevelt, Mussolini, Stalin sau Churchill.

Majestatea Sa este ultimul rege dintr-o milenară istorie a monarhiei române, formă de stat ilegal înlocuită cu republica în urma actului de la 30 decembrie 1947 și care, în contextul șantajului existent, prin prisma principiilor elementare ale dreptului, are toate motivele să fie considerat nul și neavenit. Regele Mihai I este ultimul Hohenzollern de pe tronul României, într-o istorie începută în 1866, atunci când principele Carol I a fost adus la conducerea statului pentru a oferi, prin prisma calităţilor personale şi a statutului onorabil al familiei, stabilitate politică internă şi prestigiu internaţional României, elemente de care avem atât de multă nevoie și astăzi. În această perioadă consemnăm obţinerea independenţei statale (1877), proclamarea Regatului (1881), Marea Unire a Românilor (1918), precum şi o serie de reforme care au avut darul de a moderniza semnificativ statul român.

La 30 decembrie 1947 Regele este silit de comunişti să abdice şi să părăsească ţara. Concomitent, la presiunea tancurilor sovietice, întreaga elită a României ia calea exilului sau a puşcăriilor şi începe cea mai neagră perioadă din istoria poporului român. În decursul acesteia, românii au fost forţaţi să-şi piardă proprietăţile, să-şi renege istoria, să-l uite pe Dumnezeu şi să îşi denatureze spiritualitatea.

După Revoluţia din 1989, Regelui i-a fost interzis în repetate rânduri dreptul de a-şi vizita ţara întrucât autorităţile vremii se temeau de posibilitatea pierderii privilegiilor pe care le întrezăreau în contextul reinstaurării sistemului monarhic. Astăzi, Casa Regală, prin implicarea în acţiuni caritabile sau de promovare a intereselor naţionale, a dovedit că nu a abdicat de la slujirea românilor.

În acest context dramatic al țării, considerăm că revenirea la forma de stat monarhică reprezintă o prioritate a României, aceasta fiind prima măsură în vederea clădirii din temelii a unei noi clase politice, capabilă să schimbe actualii politicieni și atributele acestora care au produs actualul faliment național.

Cu ocazia zilei de naștere, îi urăm Majestății sale multă sănătate, putere de muncă, alături de tradiționalul La Mulți Ani!

Mihai Cucerzan

Salutăm inițiativa Universității Babeș-Bolyai de a oferi înaltul titlu academic de Doctor Honoris Causa doamnei Angela Merkel. Prin prisma unei cariere politice de excepție, cancelarul german se numără printre cei mai importanți oaspeți pe care i-a avut Clujul în decursul istoriei sale. Aflată la al doilea mandat în fruntea executivului german, doamna Merkel a fost prima femeie cancelar din istoria Germaniei și a fost considerată de publicațiile de profil ca fiind cea mai puternică femeie din lume. De asemenea, Angela Merkel are calitatea de președinte al celui mai puternic partid german, Uniunea Creștin-Democrată, și deține, alături de cancelarii Konrad Adenauer, Kurt Kiesinger, Helmut Kohl, sau președinții Roman Herzog, Horst Köhler și Christian Wulff o poziție de seamă în rândul personalităților creștin-democrate germane și europene.

PNȚCD, singurul partid autentic creștin-democrat din România împărtășește cu Doamna Merkel și Uniunea Creștin-Democrată același crez politic și face parte din aceeași familie politică europeană – Partidul Popular European și Internaționala Centrist-Democrată, acolo unde partidul nostru a fost înscris, în ilegalitate, încă din anii dictaturii comuniste, de Seniorul Coposu.

Prin prisma aparteneței la acest sistem comun de valori, vizita doamnei cancelar are o semnificație aparte pentru mișcarea creștin-democrată din România. În acest sens, suntem convinși că distincția oferită de universitatea clujeană reprezintă și un elogiu adus contribuției doamnei Merkel la promovarea valorilor creștin-democrate în Europa și în lume, valori a căror reprezentant autohton este PNȚCD.

Mihai Cucerzan

Pe data de 10 octombrie 1926, în urma fuziunii Partidului Național Român din Transilvania cu Partidul Țărănesc din Vechiul Regat a luat fiinţă Partidul Naţional Ţărănesc care, în scurt timp, a devenit cel mai important partid democratic din România. Primul Birou al Partidului Naţional Ţărănesc a fost alcătuit din: Preşedinte: Iuliu Maniu, Vicepreşedinţi: Ion Mihalache, dr. N. Lupu, Al. Vaida-Voevod şi Pavel Brătăşanu, Secretar general: Virgil Madgearu.

Acum, la 84 de ani de la înființare, PNŢCD își continuă misiunea de a fi conştiinţa politică responsabilă a României, fiind singurul partid creştin-democrat, autentic de centru-dreapta din România, capabil să creeze o Românie modernă, prosperă şi fericită.

Biroul de presă

Implicarea Curții Constituționale în soluționarea problematicii Legii Pensiilor și diversele comentarii generate de respectiva hotărâre impune necesitatea unui demers analitic referitor la necesitatea revizuirii Constituției în legătură cu acest organism.

Concepută ca garant al supremaţiei Constituţiei, Curtea Constituţională se compune din nouă judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani.

Contestăm modalitatea desemnării acestora, întrucât actualmente trei judecători sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de Preşedintele României.

Prin această procedură considerăm că este încălcat principiul separării puterilor în stat întrucât Curtea Constituțională, instituție a cărei neutralitate este obligatorie, prezintă o regretabilă modalitate de alcătuire determinată eminamente politic, în pofida faptului că a fost creată tocmai pentru a limita eventualele derapaje legislativeprovenite din această zonă.

În concluzie, solicităm revizuirea Constituției prin modificarea articolului 142 al. 3, cu scopul unei delimitări clare între Curtea Constituțională și lumea politică. Consecința acestui demers va crește credibilitatea acestei instituții și îi va asigura necesara independență.

Mihai Cucerzan