Clip video realizat de Mihai Cucerzan

Rezultatele unui recent sondaj de opinie relevă că, după 20 de ani de la moarte, fostul președinte Nicolae Ceaușescu a recâștigat simpatia electoratului și la un eventual scrutin ar fi favorit pentru funcția de șef al statului. De asemenea, ancheta sugerează că doctrina comunistă este regretată de peste 30% dintre români, iar peste 60% dintre aceștia afirmă ca trăiau mai bine înainte de Revoluție.

Care este explicația acestor îngrijorătoare date? De ce românii ar realege un dictator după ce în urmă cu două decenii au preferat să iasă în stradă manifestând, cu pieptul descoperit în fața gloanțelor, împotriva acestuia?

Principala explicație rezidă în votul negativ adresat actualei clase politice. După ce au trăit criza comunismului, românii o trăiesc pe aceea a capitalimului. Românii au văzut fața urâtă a sistemului politic democratic, aplicat prost de aceeași nomenclaturiști care după 1989 au schimbat culoarea, dar nu și năravurile, a căror politicianism ieftin de tip neo-fanariot s-a dovedit incapabil de o administrare eficientă a țării. Pericolul este confuzia dintre sistemele politice și reprezentanții acestora; democrația din România nu trebuie confundată cu reprezentanții acesteia de după Revoluție. Regretarea unui regim criminal, precum cel comunist, poate lesne derapa într-un atac periculos la adresa libertății și democrației.

La 20 de ani de la Revoluție ne-am ales cu libertatea (pe care nu au știut să o folosim), cu alegerile libere (de care ne-am săturat, fiind înșelați cu nerușinare la toate scrutinurile de politicieni), cu integrarea europeană (pe care am făcut-o nepregătiți și în urma căreia am devenit un sponsor – incapabil de a atrage fondurile U.E., o piață de desfacere și o sursă de forță de muncă umilă, ieftină și bine calificată).

La 20 de ani după Revoluție clasa politică a scos din rândul ei pe banda rulantă miliardari, însă s-au construit sub 150 de km de autostradă. S-a vândut aproape tot ce s-a putut vinde, a mai rămas aurul de la Roșia Montană, care are și el clienții lui, evident în condiții de exploatare de tip colonial.

În aceste condiții, alarmanta realegere a unui Ceaușescu nu pare întâmplătoare.

27 iulie 2010
Mihai Cucerzan

Deși iubirea față de semeni este, conform mesajului cristic, a doua datorie a creștinilor, după iubirea lui Dumnezeu, cu toate acestea, în discursul unor oameni ai bisericii precum episcopul Tökes, observăm o inexplicabilă exacerbare a retoricii urii față de semeni, în special români.

De peste două decenii activitatea predilectă a domnului Tökes a constat în defăimarea nestingherită a statului și poporului român, propagarea unor minciuni halucinante, de domeniul patologicului (vezi L. Tökes: “Situaţia ungurilor din România de azi nu are decît un singur echivalent în istorie: situaţia evreilor în Germania nazistă”) sau incitarea permanentă la segregare și ură interetnică.

După ce, tolerat de autorități, și-a făcut o obișnuință din încălcarea Contituției, a fost recent gratulat, cu complicitatea iresponsabilă a celor 11 europarlamentari PDL, în calitatea de vicepreședinte al Parlamentului European, acolo de unde își va putea revărsa, din calitatea de reprezentant al României, “dragostea frățească” față de semeni și în special față de români. Ultima sa declarație scandaloasă este o dovadă în acest sens.

În aceste momente dificile așteptam, inclusiv de la politicianul Tökes soluții viabile în legătură cu depășirea crizei, care îî afecteaza deopotrivă atât pe români, cât și pe maghiari sau secui. Nu de lupte interetnice avem nevoie, ci de soluții. Din păcate, Tokes nu se dovedește capabil să depășească retorica xenofobă prin care s-a afirmat.

Dacă vor ieși în stradă, atât românii cât și maghiarii, nu o vor face pentru a solucita segregare etnică și autonomie teritorială ci pentru a trage la răspundere clasa politică responsabilă de dezastrul țării. Iar printre acesti politicieni se numără și Tokes, episcopul urii.

Mihai Cucerzan

A trecut un an de când țara noastră a trimis în Parlamentul European o nouă echipă de europarlamentari. O scurtă incursiune pe statisticile VoteWatch.eu ne prezintă activitatea acestora la Bruxelles.

În ceea ce privește participarea la ședințele în plen, doar 5 europarlamentari români din cei 33 se pot lăuda cu o prezență de 100%. Aceștia sunt Elena Oana Antonescu, George Cutaș. Iosif Matula, Cristian Preda și Csaba Sogor. La polul opus se află Adina Vălean (cu o participare de 69,09%). Parlamentarii PRM ocupă ultimele poziții în clasamentul participărilor la ședințe (C.V.Tudor – poziția 733, respectiv Becali – 736, ultima poziție).

In privința discursurilor ținute în plen, pe primul loc se află Silvia Țicău cu 113 discursuri, iar pe locul doi o regăsim pe Elena Băsescu cu 78 de discursuri. Pe poziții fruntașe se mai află și Cristian Preda cu 63 de discursuri. În partea inferioară a clasamentului îi regăsim pe Traian Ungureanu, Gigi Becali, Vadim Tudor sau Norica Nicolai.

În clasamentul activității parlamentare reprezentate de realizarea de moțiuni, amendamente, opinii și interpelări, cel mai activ europarlamentar român a fost Cristian Preda cu 72 de moțiuni propuse, 1 opinie exprimată, 9 interpelări și 20 de amendamente. El e urmat de Monica Macovei, Adrian Severin, Renate Weber și Elena Băsescu (care deține 17 moțiuni, 8 interpelări și 19 amendamente). O activitate modestă prezintă Iuliu Winkler (o moțiune și 2 interpelări și 6 amendamente), Norica Nicolai (1 moțiune, 3 interpelări și 13 amendamente), Theodor Stolojan (2 moțiuni și 4 amendamente), Gigi Becali și Vadim Tudor care nu au întreprins nicio activitate de acest gen.

În ceea ce privește partidele politice, PDL-ul a fost cel mai activ, urmat de PSD și PNL.

Mihai Cucerzan

Aurelian Pavelescu a fost ales sâmbătă, la Congresul extraordinar al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD), preşedintele partidului iar moţiunea sa, precum şi echipa de conducere propusă de aceasta au fost votate. Componenţa Biroului Naţional de Conducere al formaţiunii, propusă prin moţiunea lui Pavelescu “PNŢCD – continuitate şi demnitate” şi votată de delegaţii la congres, a rămas aceeaşi, şi anume: Eugen Moisescu, prim-vicepreşedinte, Vasile Lupu, preşedinte al Comitetului Naţional de Conducere, Liviu Iane, secretar general, Mircea Irimescu, Costinel Milescu, Tudorel Chestoi, Daniel Vereş, Monica Toma, Marius Popovici, Laurenţiu Mândrea, Constantin Fătu, Marian Popa, Alexandru Blejan şi Romulus Luca – vicepreşedinţi.

“La 20 de ani de la aşa-zisa revoluţie, oamenii sunt mai săraci decât înainte 1990, industria românească, exceptând unele întreprinderi cu capital majoritar străin care exportă profitul, este falimentară iar agricultura nu acoperă decât 30% din necesarul intern de alimente, cu toate că potenţialul este uriaş”, se arată în moţiunea liderului ţărănist. “Vreau să cred că împreună cu dumneavoastră vom da acel semnal de revigorare, de întinerire, de viaţă în PNŢCD pentru oricine vrea să vadă un spirit nou, curat şi o speranţă pentru România, dar mai ales pentru acest partid istoric”, a declarat el.

De asemenea, național-țărăniştii au votat o rezoluţie propusă de Pavelescu, conform căreia Congresul PNŢCD hotărăşte declanşarea campaniei electorale pentru alegerile locale din 2012.

In schimb, PNŢCD – aripa Radu Sărbu consideră “nul de drept” congresul de sâmbătă. “Aşa-zisul congres al PNŢCD nu va avea altă consecinţă decât prelungirea proceselor în care Marian Miluţ a târât partidul”, afirmă Radu Sârbu într-un comunicat.

Biroul de presă

De luni de zile mă lupt să le explic național – țărăniștilor necesitatea unificării partidului. De luni de zile ascult suspinul membrilor simpli care nu înțeleg rolul acestor debile lupte intestine provocate și întreținute de o mână de persoane care țin partidul pe loc, în dezbinare și incertitudine. În momentele dificile prin care trece România, cu un popor dezamagit și scârbit de toți reprezentanții clasei politice care ne-au cârmuit în ultimul deceniu, era nevoie de un PNȚCD unit, puternic, a cărui dimensiune morală să aducă soluții pentru țară. Din păcate, printr-o activitate purtată îndeosebi prin tribunale, PNȚCD nu oferă electoratului alternativa atât de necesară actualilor politicieni.

Degeaba liderii organizațiilor ardelene au aderat la memorandum-ul prin care se cerea un congres de unificare. Degeaba seniorii, cu o viață jertfită partidului, în frunte cu președintele de onoare Ion Diaconescu, au solicitat același lucru. Strigătul de disperare al acestora nu a produs nici un ecou.

În loc să fie organizat un congres de unificare la care să participe reprezentanții celor două aripi, unde noua conducere, recunoscută de toată lumea, să primească binecuvântarea simbolurilor naționale Ion Diaconescu sau Doina Cornea, s-a ales o altă cale. O cale binecuvântată de alt Diaconescu și care, din păcate, va avea darul de a continua scandalul, singurul lucru prin care s-a remarcat partidul în ultimii ani. În aceste circumstanțe, victimă a dictonului “divide et impera”, viitorul imediat al partidului este sumbru.

Mihai Cucerzan
18 iulie 2010