1. Pe fondul lipsei de interes și atitudine a reprezentanților statului român constatăm o înrăutățire fără precedent a percepției opiniei publice externe în legătură cu România și poporul român. Scandalul recent din Spania atestă acest lucru. Termenul de român a devenit blamat și multor cetățeni români le este rușine să își prezinte identitatea peste hotare. Statul român se dovedește incapabil să aibă o reacție fermă care să apere imaginea României.

2.  Odată cu recunoașterea internațională a denumirii de rom (exprimată în engleză de termenii Romani people (Romany, Romanies, Romanis, Roma sau Roms) s-a realizat, ca urmare a asemănării izbitoare a cuvintelor, o confuzie generalizată între această denumire și aceea de român. Oricine poate deduce că poporul “Romani” provine din….Romania. Considerăm absolut necesară, pe cale normativă, clarificarea acestei situații care nu permite o identificare pertinentă a identității distincte a celor două culturi și popoare. Dreptul la identitate națională trebuie garantat.

Autorii care preferă numele de „rrom” faţă de acela de „ţigan” au ca argument principal ipoteza că numele de „ţigan” ar conţine un sens peiorativ, denigrator: în limba greacă „athiganos”, „athiganoy” înseamnă „păgân”, „eretic”, „de neatins”, „impur”. N. Păun, (v. Jurnalul naţional din 5 martie 2009) arată, între altele, că în Evul Mediu, cuvântul în cauză era sinonim cu acela de „rob”. Astfel că, odată cu dispariția instituţiei înjositoare a robiei, ar trebui să se renunţe şi la numele de „ţigan” care şi-a pierdut condiţia de „rob”.

Amintim că în acelaşi Ev Mediu termenul de „rumân” (litera o a devenit în limba română, ca şi în alte limbi neolatine, „u”) era sinonim cu acela de „iobag” şi totuşi poporul autohton, după desfiinţarea iobăgiei („rumâniei”) nu a renunţat a se numi ceea ce era, este şi va fi: român.

În legătură cu etimologia cuvântului ţigan, considerăm că aceasta nu este nicidecum înjositoare (decât pentru unele mentalităţi perimate), Propunem ipoteza ca acest cuvânt provine din limba sanscrită, limbă de străveche cultură universală indo-europeană şi înseamnă cântăreţ. Există în această limbă şi cultură o lucrare fundamentală: Bhagavad-Gita = Cântecul celui Divin. Oare nu cumva de la cuvântul Gita (în sanscrită însemnând cântec) a provenit acela de ţigan (gitan), deci cântăreţ? Nu se definesc, prin această meserie, mulţi membrii ai etniei respective? Specialiștii are trebui să analizeze cazul.

În concluzie: nu cuvântul trebuie schimbat, el ţine oricum de forma de expresie, ci realitatea care l-a inspirat şi condiţiile care l-au menţinut. Şi ce facem dacă, impunându-se numele de „rom” vor persista unele semnificaţii negative? Schimbăm iar … numele?

27 aprilie 2010
Mihai Cucerzan