Scrisoare deschisa catre Primaria si Consiliul Local Cluj-Napoca
Stimate Domnule Primar,
Onoraţi membri ai Consiliului Local Cluj-Napoca,
În decursul acestui an comemorăm 15 ani de la trecerea în eternitate a Seniorului Corneliu Coposu, respectiv 10 ani de la dispariţia domnului Ion Ratiu.
Prin activitatea lor aceştia au adus o contribuţie semnificativă în vederea democratizării şi modernizării României, iar meritele acestora au fost recunoscute nu doar la nivelul societăţii civile românesti cât şi într-un context european. Simboluri ale luptei anti-comuniste, promotori ai economiei de piaţă şi a integrării europene a statului român, personalităţile celor doi lideri naţional-ţărănisti nu aparţin doar istoriei partidului nostru ci istoriei României, fiind recunoscuţi ca repere morale autentice într-o lume politică tot mai săracă în astfel de valori.
Deoarece destinul celor doi se împleteşte cu trecutul municipiului nostru, propunem autorităţilor locale demararea unui proiect care sa vizeze realizarea a două busturi care sa îi reprezinte pe marii noştri înaintaşi – Corneliu Coposu şi Ion Raţiu. Faptul că memoria acestora a fost cinstită aşa cum se cuvine în unele oraşe cu care cei doi au avut legături mult mai restrânse decât cu Clujul reprezintă un alt argument în vederea realizării şi în municipiul nostru a monumentelor comemorative menţionate anterior.
Cu speranţa că această iniţiativă va primi un răspuns favorabil din partea Dvs., Vă asigurăm de întreaga noastră consideraţie.
Dr. Mihai Cucerzan,
Secretar general PNŢCD Cluj
10 Februarie 2010
1 comentariu »
RSS feed for comments on this post. TrackBack URI
nota 10 pt idee