Motto: “Imi este drag PNTCD prin faptul ca cinsteste Legile ceresti, dar si prin luminoasa memorie a marelui poet Ioan Alexandru, de care a avut si va avea nevoie Poporul Roman”

Grigore Vieru

A trecut un an de cand marele poet şi veritabila stea a românismului – Grigore Vieru, a trecut, în urma unui tragic accident, la cele veşnice.
Dar cine a fost acest mare spirit şi care a fost însemnătatea operei sale?

Grigore Vieru s-a născut pe data de 14 februarie 1935, în localitatea Pererita, fostul judeţ Hotin, pe teritoriul actualei Republici Moldova. Debutul său editorial îl consemnăm în 1957. În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic şi Facultatea de Filologie şi istorie din Chişinău. În anii care urmează a deţinut diverse calităţi în mai multe redacţii culturale. Anul 1973 consemnează regăsirea poetului cu patria, în urma unei vizite în România care îi va influenţa decisiv viaţa şi activitatea. “Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul” mărturisea poetul ulterior. Odată cu destrămarea Uniunii Sovietice şi obţinerea independenţei Basarabiei (în opinia sa, “un copil înfăşurat în sârmă ghimpată”), Grigore Vieru va deveni un neostenit luptător pentru cauza românismului de peste Prut şi un militant pentru fireasca unire a tuturor românilor în teritoriul aceluiaşi stat. Alături de soţii Teodorovici (trecuţi în eternitate în 1992 tot în urma unui misterios accident rutier) a însufleţit inimile a milioane de români prin celebrele balade despre Eminescu, limba română şi destinul tragic al unui popor condamnat să trăiască separat. Activitatea sa nu a trecut neobservată în ţara mamă, fiind ales membru de onoare al Academiei Române şi fiindu-i decernate numeroase distincţii. În iarna anului 2005 Vieru a suferit un accident suspect care putea să îi curme viaţa, incident despre care poetul s-a declarat convins că nu fusese întâmplător…pentru ca pe 18 ianuarie 2009, inima sa să înceteze a mai bate, tot în urma unui accident rutier, petrecut cu două zile înainte, tocmai când (ironia sorţii sau nu?) se întorcea de la o manifestare dedicată zilei marelui Mihai Eminescu, „Domnul cel de pasăre măiastră/Domnul cel de nemurirea noastră”.

Chiar dacă ne-a părăsit prematur, opera maestrului Vieru va dăinui pururea, odată cu intrarea poetului în pantheonul culturii române şi universale. De acum el nu va mai fi hăituit pentru vina de a fi român, de a simţi româneşte şi de a lupta pentru dreptate şi adevăr. De acum poetul este contemporan cu Eminescu, şi va veghea asupra noastră dintr-o galaxie în care fraţii nu sunt despărţiţi de garduri de sârma ghimpată sau “Siberii fără de sfârşit”. De acum el a devenit mesagerul nostru în faţa Divinităţii pentru idealul secular al Unirii.

Suntem convinşi că veritabilul testament al poetului “Şi din mormânt voi spune mulţimii adevărul” se va îndeplini.

Dr. Mihai Cucerzan