PNTCD - un partid cu traditie pentru o noua generatie!

Bine ati venit!

Posted by admin | Uncategorized | Thursday 1 October 2009 01:55

romulus_luca

Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat este expresia politică, organizată, a două principii – forţă ale tradiţiei istorice româneşti: ideea afirmării independenţei naţionale şi ideea realizării dreptăţii sociale.

În vremurile moderne, partidele care au cuprins în programele lor în proporţii diferite, – în funcţie de condiţiile istorice concrete -, cele două principii amintite au fost Partidul Naţional Român din Transilvania şi Partidul Ţărănesc din Vechiul Regat. Prin fuziunea lor în toamna anului 1926 a luat fiinţă Partidul Naţional Ţăranesc care, în scurt timp, a devenit cel mai puternic partid democrat din România.

Ceea ce trebuie subliniat când vorbim despre continuitatea de la Partidul Naţional Ţăranesc la Partidul Naţional Ţăranesc Creştin Democrat este realitatea ei, în pofida vicisitudinilor impuse de opoziţia statornică faţă de patru dictaturi, dintre care cea comunistă, de peste patru decenii, s-a manifestat cu o duritate fără precedent în trecutul poporului român.